Zăceai întins în fața mea. Cu un călcâi netezeai cearceaful alb, şi-ntr-o mişcare ți-ai ridicat genunchiul. Ieşea proeminentă o formațiune osoasă, puternică şi închegată, sub un muşchi proaspăt încordat. Te-ai întors spre mine în mişcări lente şi necenzurate. Pe un cot de-al tău îmi aşezasem cuminte lăcaşul gândurilor mele, şi mă țineai să plutesc nevinovată. Clipeai somnoros şi mă priveai căscând, şi-ți făceam poftă. Te-am mângâiat în tăcere şi ți-am atins fiorii ce-ți tremurau deasupra pielii tale ca un orizont fierbinte într-o zi de iulie. Ți-am ajuns la granițele feței şi ți-am străbătut întregul până la buze. Mi-am muşcat necontrolat un colț de gură, proaspăt umezită, şi mi-am ascuns o poftă de sălbăticiune, şi-am continuat cuminte să te mângâi. Descopeream sub degetele mele buza ta arogantă cu care-mi zâmbeai uneori şi niciodată cât să mă satur. Te-am deranjat în liniştea cu care zăceai lângă mine, şi ți-ai urnit tot trupul într-o poftă de-a mă uni cu tine. Dar te-ai oprit sub dojana blândă a ochilor mei şi-ai coborât sub mâna mea şi mi-ai cerut, fără să spui, să nu mă opresc să te descopăr. Însă, cu o putere proprie, mâna ta îmi mângâia cuminte şi timidă un pântece strâns de plăcere. Mă țineai încordată şi-mi dirijai fluturaşii cu burice de degete mai puțin cuminți. Şi mi-ai descoperit o coapsă în timp ce mă priveai pofticios, şi ai rămas un pic mai mult ca să memorezi centrimetri şi măsurai cu atingeri fine distanța până la coaste. Şi dintr-o dată, te porneai mergând în două degete, în ritm pasiv, spre strânsoarea în care-mi păstram o emoție abia născută. Mi-ai numărat gratiile sub care făcea ecou o inimă speriată de cantitatea de fluturi ce se năşteau sub puterea ta. Tu te uitai în ochii mei fără să spui nimic, şi te jucai cu licăririle pe care, fericit, le numărai. Şi sub paralizia în care mă aflam, mi-am pornit mângâierea care încă mă asculta, şi ți-am ajuns la poalele ochilor. M-am întâlnit cu o suită de gene inferioare, negre şi decise să mă încurce să-ți ating lumina ochilor. Şi am continuat până spre izvorul lor, un loc al creației constructului ocular. Şi ai zâmbit încet şi timid, ca la un gând mai vechi dar actual. Mi-am amintit atunci că-ți recunosc zâmbetul pur față de cel dezorientat, şi că îl cunosc şi pe cel pe care-l afişezi când eşti nesigur ce gândesc eu. Şi este uşor să-l descifrez pentru că te trădează cutele pe care le formezi aici, în locul creației, la capătul informal al privirilor pe care mi le dedici mie. Şi am continuat, ambițioasă să-ți ajung la sprâncenele neuniforme şi atrăgătoare în dezordinea lor. Şi am trecut astfel, peste un soi de gene împreunate, lungi şi dese, care coborau încleştate, de frică să nu zăbovească prea mult în coborârea lor. Erau proaspăt îmbăiate într-un strop de lacrimă pregătită să îmbrățişeze acea îmbinare a genelor generoase. M-am pierdut în această mişcare ludică a lor, şi m-am oprit să te descopăr înainte să mă pierd cu totul.
Se făcuse devreme şi m-am apucat să netezesc cearceaful şi de partea ta, apoi m-am strâns şi mai adânc sub învelişul în care te visasem.
Când să mai fie senin, când ai strâns tot cerul în ochii tăi şi m-ai grăbit să mă trezesc în mijloc de noapte ca să văd că îmi lipseşti…
