Aș vrea să știu cum îți așezi zâmbetul când te gândești la fericire. Am înțeles c-ar fi un moft să îți agăți un colț de buză un pic mai sus de locul liniștit al aluniței tale. Nu ți-e teamă c-o surprinzi malefic și-o bruschezi? Ar trebui să-nștiințezi natura că se așează un strop de pace peste-un simț sauvage. Iar ochii tăi desprinși parcă din cerul nimfelor păstrează încă un blestem rigid de zeu. Iar umbra aceasta relaxează un iris concentrat, puternic.
Mi-a povestit un vis o dată despre norii tăi de casă. Mi-a descris loialitatea lor necondiționată și gustul lor de frișcă și fistic. Și că adesea te hrănesc și-ți picură timid nectar de piersici prin spărtura neuniformă de sub nas. Mi-a zis că tot așa îți îmbăiază sufletul cu lacrimi de lavandă. Mi-a povestit de vocea ta puternică cu care mângâi și despici mistere.
Și uite-așa aș vrea să-ți simt cuvintele vibrante pe coasta ce-mi învelește inima. Mi-ar mângâia iubirea proaspătă ce locuiește aici și mi-ar surprinde vena ce-mi străbate firav un loc cu piele nouă. Iar cuvintele s-ar lăsa seduse de cântecul liniștit al respirației mele. În fluxul ei ți-ar atrage buzele proaspăt îmbăiate și-ar tremura timid sub atingerea lor. Și s-ar simți sirop de zmeură virgină.
Tu-mi știi, deci, tresărirea din mijloc de secundă și tremurul loial încolțit în veșnicia de dinaintea mea. Și îmi cunoști nedumerirea și curiozitatea mea copilărească de urmaș al unei Eve, ce poartă sub coaste o inimă sensibilă de pământean latin. Și mai ales, firea mea indecisă ce se vrea stăpânitoarea unui suflet nobil instituit cu putere de titan.
Și totuși, cel mai în siguranță mă simt când mă cuprinzi între buzele tale. Simt cum Galaxia a negociat Big-Bang-ul pentru ca tu să stăpânești momentul acesta. Îți iubesc mângâierea ce îți scapă atunci când îmi petreci șuvița rebelă pe după ureche și apoi îmi desenezi conturul feței arătându-te recunoscător Creatorului printr-un zâmbet visător. Când ochii tăi mă absorb și-n ei citesc o întreagă lume. Mâna ta dreapta ce verifică neatent continuitatea coloanei mele și jocul dintre omoplați când ți-o oprești ca să-mi strângi pielea surprinsă de pe coaste. Îți iubesc sprâncenele nesmulse și ludicul din mișcarea lor, și pomeții încordați de la cantitatea de zâmbet. Mă stăpânesc abia, să nu te mușc de-un colț de buză ca s-o păstrez pentru clipirile mele lungi..
Și tot așa, mă gândesc și-aș vrea să știu de câte ori ți se întâlnesc genele de plăcere când vezi și-atingi un vis bătrân, plin de povești. De ce-ți acoperi acea lumină pentru el? Oare ce-nseamnă să-ngrădești fiori timizi și să-i educi să-aibă răbdare să te lase să visezi..